Skip to content

Premieră pentru pulsul oraşului Iaşi!

Pe 26 aprilie, de la ora 09.00, va avea loc la Iaşi prima cursă de semimaraton (21,5 kilometri). Cele patru Cluburi Rotary din Iaşi ( Rotary Club Iaşi Copou, Rotary Club Iaşi, Rotary Club Iaşi 2000 şi Rotary Club Curtea Domnească), la iniţiativa Clubului Rotary Iaşi Copou, organizează competiţia sportivă Semimaraton Iaşi 2015.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Asociația People for Sport, Asociația Elite Running și Eyes Open si cu sprijinul Primariei Municipiului Iasi.

Competiţia se adresează atât sportivilor cu experienţă în cursele de fond cât şi amatorilor, fiind segmentată în trei curse distincte: semimaraton individual (21,095km), semimaraton ştafetă (4×5,28km), cross (10,7km) şi cursa populară (2,5km).

Startul cursei se va da din faţa Palatului Culturii şi se va desfăşura pe traseul str. Anastasie Panu, str. Elena Doamna, Şoseaua Păcurari cu întoarcere la sensul giratoriu din Păcurari, Piaţa Mihai Eminescu, str. Gavriil Muzicescu, str. Arcu, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, având linia de sosire la Palatul Culturii.

Ideea organizării unui semimaraton, competiţie sportivă care supune concurenţii unui efort fizic şi psihic deosebit, s-a născut din asocierea imaginii maratonistului epuizat cu cea a luptei unui copil, fără resurse materiale sau financiare, pentru a finaliza studiile şi a deveni o rotiţă esenţială în mecanismul societăţii noastre. Semimaratonul Iaşi 2015 este o competiţie sportivă caritabilă ce susţine cauza Fundaţiei Proruralis din Iaşi, organizaţie ce oferă burse pentru elevi din mediul rural cu un coeficient de inteligenţă superior, ce provin din familii defavorizate.

În prezent, Proruralis se află în al treispezecelea an de derulare şi susţine material, la liceele de elită din Iaşi, 100 de copii cu vârstele cuprinse între 11 şi 19 ani. Obiectivul primei ediţii a Semimaratonului Iaşi constă în oferirea de burse copiilor excepţionali înscrişi în programul Proruralis pentru continuarea studiilor la liceele ieşene.

Fiecare kilometru alergat la Semimaratonul Iaşi poate însemna încă o zi de şcoală pentru un copil din mediul rural.

Pentru informaţii, înscriere în competiţie sau donaţii accesaţi www.semimaratoniasi.ro sau www.facebook.com/semimaratoniasi

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.